Skip to content
DezvoltamRomania.ro
  • Români care dezvoltă România
  • Dezvoltăm România Sustenabil
  • Intact Professional Debates
  • Comunicate
  • Contact

O a doua șansă pentru planetă: de la plastic la ambalaje reutilizabile 

Posted on 12 iulie 2024 By Redacția
Dezvoltăm România sustenabil, Ediția 2024

Niciodată nu este prea târziu pentru a da o a doua șansă planetei sufocate în prezent de cantitatea enormă de ambalaje de unică folosință care ajung la gunoi. În aceste condiții, ambalajele sustenabile și moderne reprezintă una dintre soluțiile găsite de producători pentru a reduce cantitatea de deșeuri pusă în circulație, reducând astfel impactul asupra mediului înconjurător.

Viitorul industriei alimentare stă în impactul minim asupra resurselor naturale. Hârtia și cartonul sunt refolosibile, reciclabile și biodegradabile, la fel și sticla – este reutilizabilă, iar alimentele ambalate în astfel de recipiente își păstrează proprietățile pe termen lung. „Nu procesăm laptele industrial și mai mult decât e nevoie. (…) Sticla asigură nu doar un impact mai mic asupra mediului, ci și protejează mai bine laptele minimum procesat, astfel încât să nu mărim temperatura de pasteurizare, să adăugăm stabilizatori sau să supunem laptele la alte procese industriale”, explică Daniel Donici, Managing Partner Artesana, alegerea făcută de a ambala produsele lactate în recipiente de sticlă. Iar gustul unor astfel de alimente este pe măsură, indiferent de produs. „Ambalarea în borcane din sticlă păstrează calitatea alimentelor funcționale, plasticul afectează produsele”, adaugă Bibiana Stanciulov, fondatoarea Sonimpex Topoloveni, producătorul magiunului de prune Topoloveni. De altfel, la nivel local, un studiu MKOR din 2024 cu privire la tendințele de consum a relevat faptul că 38% dintre români iau în considerare și impactul asupra mediului atunci când cumpără diferite produse și servicii.

Ambalajele, dincolo de reputație

Dar ce stă dincolo de reputația unor ambalaje de a fi sustenabile sau nu? Consumatorii sunt cei care caută produse care elimină sau reduc la minimum risipa. „Spre deosebire de plastic, în România, sticla chiar se reciclează. Chiar și atunci când cantități de sticlă ajung la groapa de gunoi, aceasta este inertă, fără impact semnificativ pe termen lung. Așadar, problema refolosirii ambalajelor ar putea fi pusă mai bine, dacă am încerca să vedem cât din cantitatea de sticlă pusă pe piață se reîntoarce sub altă formă în economie, însă nu la producător”, consideră Daniel Donici.

Producătorul de lactate a derulat proiecte-pilot de recuperare a ambalajelor Artesana în București și în câteva orașe mari și, ca urmare a campaniei, a strâns câteva mii de borcane și sticle, pe care ulterior le-a igienizat și repus în piață. Însă este nevoie de o acceptare mai mare din partea consumatorului pentru ca astfel de inițiative să se transforme în programe permanente.

„Predictibilitatea care determină sustenabilitatea este dificilă în România. Ne dorim creșterea vânzărilor prin prețuri juste la raft, dezvoltăm comerțul online pentru eliminarea concurenței neloiale”, crede Bibiana Stanciulov, care produce în cadrul fabricii companiei produse fără aditivi alimentari, fără zahăr adăugat și fără conservanți. Așadar, prin informații clare despre valorile nutritive și o gamă tot mai largă de produse sustenabile, producătorii de alimente pot „hrăni” apetitul consumatorilor în timp ce au grijă de planetă.

La nivel european, numărul producătorilor care au înlocuit ambalajele cu unele reciclabile sau derulează programe de colectare este în creștere. Spre exemplu, în Irlanda, producătorul de lactate Velvet Cloud livrează iaurtul din lapte de oaie și brânza în ambalaje sustenabile și reciclabile, iar cutiile în care acestea sunt ambalate și trimise clienților sunt refolosite ulterior. La fiecare șase comenzi, producătorul irlandez trimite gratuit un curier care să ridice cutiile de la clienți și le pune din nou în circulație. 

Produse locale sustenabile

Totuși, specialiștii spun că, de obicei, consumatorii reacționează diferit la problemele de mediu și prioritizează unele preocupări față de altele pentru că au tendința de a reacționa mai ușor la stimulii vizuali.

De altfel, un studiu realizat anul trecut de Trivium Packaging, o companie care produce ambalaje metalice la nivel mondial, și Euromonitor arată că 71% dintre consumatori au ales un produs în ultimele șase luni pe baza acreditărilor sale de sustenabilitate, iar 80% dintre consumatori au spus că ar fi interesați să cumpere produse vândute în ambalaje reutilizabile pentru a reduce impactul asupra mediului. Mai mult, 82% dintre respondenții studiului realizat în Europa, America de Nord și America de Sud ar fi dispuși să plătească în plus pentru ambalaje sustenabile, procentaj în creștere cu patru puncte față de 2022, ceea ce arată că, în ciuda situației economice instabile, mediul rămâne o prioritate pentru consumatori.

O altă sursă de creștere, consideră producătorii, sunt alimentele funcționale, ambalate pe tiparul „omului modern”. „Magiunul din prune este locomotiva, însă, în ultimul timp, se vând bine produsele tip mâncare gătită: zacuscă, sarmale, tocănițe, care pot înlocui și sendvișul sau fast-foodul de la serviciu”, enumeră Bibiana Stanciulov, creatoarea magiunului de prune Topoloveni. Cât despre profilul consumatorului sustenabil, cei cu vârste cuprinse între 35 și 54 de ani sunt cel mai probabil dispuși să cumpere produse în ambalaje care apoi pot fi reutilizate în gospodărie, arată același studiu Trivium Packaging.

Cât mai multe borcane la raft

Un rol important îl joacă și materia primă locală, fie că este vorba despre prune sau lapte. „Laptele pe care noi îl prelucrăm și-l transformăm în aproape 50 de rețete, folosind doar temperatură, fermenți, cheag și sare, e 100% românesc. Mai mult, căutăm întotdeauna să avem furnizori locali sau în imediata apropiere geografică. Asta înseamnă mai puține emisii legate de transport și mai multă prospețime, captată natural. Totodată, înseamnă și business, și dezvoltare locală pentru comunitatea noastră”, spune reprezentatul Artesana, care deține o fabrică modernă în Galați, cu fluxuri tehnologice eficiente și mijloace ecologice de producere a energiei, prin amplasarea de panouri fotovoltaice pe acoperișul fabricii. De altfel, același raport MKOR arată că 41% dintre respondenți sunt interesați de beneficiile pentru sănătate și starea de bine atunci când decid să cumpere produse și să achiziționeze servicii, iar 39% sunt atenți la aspecte legate de sustenabilitate și responsabilitate față de mediu. În planurile producătorilor locali intră și noi canale de export și extinderea gamei de produse. „Ne propunem să creștem tot cu minimum 50% cifra de afaceri, prin extinderea gamei de produse, a distribuției în rețelele existente și dezvoltarea canalului de export, în principal în diaspora”, adaugă Daniel Donici. 

Accentul pe un viitor sustenabil

Schimbările climatice tot mai bruște, apoi oportunitățile valorificate de producătorii de alimente pentru a se adapta cerințelor consumatorilor și pentru a oferi produse cu respect pentru natură accentuează necesitatea industriei alimentare de a găsi soluții tot mai inovative. Împreună cu mediul politic, agricultori și consumatori, industria alimentară poate realiza produse mai durabile și sănătoase într-un mod care este de ajutor pentru populație, benefic pentru mediul de business și, mai ales, bun pentru planeta pe care o împărțim cu toții.

„Ambalarea în borcane din sticlă păstrează calitatea alimentelor funcționale.”

Bibiana Stanciulov

Fondatoare Sonimpex Topoloveni

 

„Căutăm întotdeauna să avem furnizori locali, asta înseamnă mai puține emisii legate de transport și mai multă prospețime.” 

Daniel Donici, Managing Partner Artesana

 

80% dintre consumatori sunt interesați de produsele vândute în ambalaje reutilizabile, potrivit Trivium Packaging.

 

Etichete: dezvoltam romania sustenabil

Navigare în articole

❮ Previous Post: Cât ne costă schimbările climatice
Next Post: Drumul produselor ecologice, de la investiție la certificare ❯

You may also like

Dezvoltăm România sustenabil
Angajații BAT România au donat 1.400 kg de haine pentru refolosire și reciclare, în cadrul unui parteneriat cu Crucea Roșie Română – Filiala Sector 6 București
5 mai 2023
Dezvoltăm România sustenabil
Energia solară „înverzește” consumul
17 octombrie 2022
Dezvoltăm România sustenabil
Încă un autobuz pe baterie, de la primărie!
10 iulie 2024
Dezvoltăm România sustenabil
Drumul spre incluziune financiară și inovație
27 iunie 2025
  • Politică de confidențialitate
  • Termeni și condiții
  • Contact

Copyright © 2026 DezvoltamRomania.ro.

Theme ReDesigned by Alexandru C Vernescu @ CIDO.LD

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat.
Setări cookieAccepta tot
Gestionați consimțământul

Privire de ansamblu asupra confidențialității

Site-ul dezvoltamromania.ro folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe acesta. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
CookieDuratăDescriere
cookielawinfo-checkbox-analytics11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional11 monthsThe cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy11 monthsThe cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytics
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Others
Other uncategorized cookies are those that are being analyzed and have not been classified into a category as yet.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ