„Responsabilitate = obligația de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală pentru ceva, de a accepta și suporta consecințele.” Am simțit nevoia să merg la sursă, să caut în dicționar definiția unui cuvânt atât de folosit încât aproape că a fost golit de conținut. Prin contrast, opusul responsabilității anulează obligația de a face ceva și lasă lucrurile la voia întâmplării, la nimereală. Iar ceea ce trebuia făcut conform unor norme este guvernat acum doar de un hazard periculos. La nivelul unei societăți, lipsa responsabilității provoacă dezordine socială. Ar însemna, pe cale de consecință, că responsabilitatea socială este ingredientul-cheie care restabilește ordinea.
Responsabilitatea socială corporativă (Corporate Social Responsability – CSR) este o preocupare relativ recentă a societății românești, apărută prin anii ’90 și preluată ulterior și de mediul de afaceri. Patru decenii mai târziu, Raportul CSR este o obligație stabilită prin Directivă europeană – un pas în tranziția către o economie sustenabilă.
Dar sunt reglementările care privesc sustenabilitatea suficiente pentru a aduce profitabilitate pe termen lung și a proteja mediul înconjurător? Și cu ce preț? Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, se știe, au scumpit energia pentru toată Europa, ceea ce este de așteptat să facă și noua taxă pe carbon CBAM cu exporturile de produse cu emisii mari în Uniunea Europeană. În cele din urmă, tot consumatorul plătește, prin costuri mai mari care întrețin o inflație devenită permanentă.
Să cercetăm sustenabilitatea din construcții: e suficient să menționăm standardul nZEB, care presupune cheltuieli mai mari în tot sectorul pentru alinierea la rigorile europene. Consecința: prețuri mai mari pentru cumpărător.
Sub presiunea sustenabilității, industria alimentară a trecut prin transformări costisitoare pentru a produce hrană ce respectă resursele, cu prețuri crescute pentru client.
Și din tot acest circuit lege-obligație-bani rezultă sume uriașe care alimentează mai departe economiile, împingându-le către o lume care se vrea mai verde.
În cele din urmă, beneficiarul final va spune dacă, într-adevăr, și-a asumat responsabilitatea de a trăi sustenabil sau doar a fost forțat să plătească.
Simona Simionescu
