Skip to content
DezvoltamRomania.ro
  • Români care dezvoltă România
  • Dezvoltăm România Sustenabil
  • Intact Professional Debates
  • Comunicate
  • Contact

România verde e deja aici

Posted on 21 octombrie 2022 By Redacția
Dezvoltăm România sustenabil, Ediția 2022

Hidroelectrica privește spre viitorul verde pe care îl dorim și noi și Uniunea Europeană cu o listă întreagă de proiecte în premieră pentru România. Compania plănuiește extinderea portofoliului în regiune și colaborarea cu țările vecine pentru producția de energie verde.

Vremea se schimbă, vremurile la fel. Dar Hidroelectrica a știut să se reinventeze, și strategic, să utilizeze cele trei mari resurse ale naturii: apă, soare, vânt.

„Investiţiile sustenabile, din perspectiva Hidroelectrica, înseamnă investiţii verzi, înseamnă investiţii care afectează cât mai puţin natura, înseamnă utilizarea la maxim a resurselor regenerabile pe care România le are din abundenţă”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

De 22 de ani, Hidroelectrica produce energie verde în sute de hidrocentrale construite în munte.

„În mod evident, odată cu această tranziţie către un sistem energetic european mai verde, în mod cert va creşte consumul de energie şi atunci ritmul investiţiilor trebuie să crească în conformitate cu consumul pe care îl estimăm în următoarea perioadă”, a mai explicat preşedintele Hidroelectrica.

https://dezvoltamromania.ro/wp-content/uploads/2022/10/312301464_1197504914166234_6415928719665502423_n.mp4

Ploile mai rare, căldurile extreme și soarele puternic reprezintă noua realitate din România. Hidroelectrica a transformat asta în avantaj însă, folosesc râurile și lacurile țării ca platformă pentru panouri solare.

„Solar flotant este o tehnologie relativ nouă și deja avem în acest moment aprobat un studiu de fezabilitate pentru primul parc fotovoltaic flotant, pe unul dintre lacurile noastre de acumulare”, a precizat Bogdan Badea.

Sistemul va fi format din panouri așezate pe structuri flotante, care pot fi demontate în sezonul rece.

Iar toamna, Hidroelectrica va trece natural către o altă resursă importantă: vântul.

„La primăvară-toamnă, când de obicei avem vânt puternic, atunci intră energia eoliană și ajută la creșterea capacității de producție și de multe ori și la menținerea unor rezerve de apă în lacuri, pe care să le putem utiliza mai târziu, când este nevoie”, a anunţat preşedintele Hidroelectrica.

Într-o investiție curajoasă, Hidroelectrica a achiziționat un parc eolian de 108 MW. Compania are de gând și să construiască primul parc eolian în largul Mării Negre.

„Este un potențial virgin la această oră, dar considerăm că vine foarte bine în completarea întregii arhitecturi a sistemului energetic românesc și, fiind o energie verde, Hidroelectrica este interesată să investească în aceste tipuri de tehnologii”, a completat Bogdan Badea.

Hidrogenul e o altă direcție de dezvoltare.

„Din ceea ce estimează specialiștii pentru transportul mare nu vor putea fi utilizate baterii atât de mari, pentru că vor îngreuna foarte mult mijloacele de transport și atunci hidrogenul reprezintă o soluție pe care Uniunea Europeană și România dorește să o promoveze și să o implementeze”, a explicat preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

Nu e suficient să-ți imaginezi un viitor verde, trebuie să și construiești infrastructura pentru ca el să existe. Aici a intervenit Hidroelectrica, nu doar cu o viziune clară, ci și cu grijă față de mediu și de om.

Etichete: dezvoltam romania sustenabil

Navigare în articole

❮ Previous Post: Viitorul pe care îl construim și grija pentru planetă
Next Post: Masterplan neprețuit pentru un viitor mai bun ❯

You may also like

Dezvoltăm România sustenabil
Paşi tot mai mari către România digitală
23 mai 2023
Dezvoltăm România sustenabil
Cum au devenit monedele virtuale spaima ecologismului
17 octombrie 2022
Dezvoltăm România sustenabil
CBAM sau cât de greu e să fii verde
12 iulie 2024
Dezvoltăm România sustenabil
Deșeurile din construcții, o problemă pentru mediu
17 octombrie 2022
  • Politică de confidențialitate
  • Termeni și condiții
  • Contact

Copyright © 2026 DezvoltamRomania.ro.

Theme ReDesigned by Alexandru C Vernescu @ CIDO.LD

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat.
Setări cookieAccepta tot
Gestionați consimțământul

Privire de ansamblu asupra confidențialității

Site-ul dezvoltamromania.ro folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe acesta. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
CookieDuratăDescriere
cookielawinfo-checkbox-analytics11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional11 monthsThe cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy11 monthsThe cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytics
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Others
Other uncategorized cookies are those that are being analyzed and have not been classified into a category as yet.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ