Precum în Albă-ca-Zăpada, încep în fața oglinzii imaginare pe care o întreb ce am mai făcut ca să facem lumea bine: e lumea un loc măcar puțin mai corect, echitabil de când suntem mai mulți? Asta pentru că, la ultimul număr al revistei, populația lumii tocmai depășise opt miliarde. Tot ca în poveste, răspunsul nu e cel așteptat.
Primii cinci cei mai bogați oameni ai lumii și-au dublat averile în ultimii patru ani, de la 405 miliarde de dolari la 869 de miliarde de dolari. Practic, vorbim de o rată de creștere de 14 milioane pe oră. Cealaltă față a monedei este că, în același timp, cinci miliarde de oameni au devenit mai săraci. Toate datele sunt din cel mai nou raport mondial Oxfam care mai face o socoteală cu efect de baie cu gheață: în acest ritm, lumea va avea primul om cu o avere de trilioane în următorii 10 ani. Dacă e greu să cuprinzi cu mintea dimensiunea averii – înseamnă un milion de milioane de dolari. Dar, în aceeași lume a „triliardarului”, sărăcia va fi eradicată în 229 de ani.
1% din populație capturează aproape de două ori mai mult din bogăția lumii decât restul de 99%. Ei sunt bogații cei mai bogați. În pandemie și în anii de criză de după, 26 de trilioane de dolari, practic 63% din bogăția produsă la nivel mondial, au ajuns în mâinile celor 1%. Restul de 16 trilioane de dolari – 37 de procente – se împarte la 99% din populație. Dacă asta nu este șocant destul, o explic altfel: un miliardar a câștigat 1,7 milioane de dolari pentru fiecare dolar câștigat de un om dintre cei 90% de la coada „clasamentului”. Toate datele sunt din raportul Oxfam care identifică și tendința: așa se încheie un deceniu în care numărul și bogăția miliardarilor s-au dublat.
Organizația care face anual aceste calcule este unul dintre cei mai vehemenți militanți pentru taxarea averilor uriașe pentru a reduce inechitățile sociale. Oxfam a calculat că o taxă anuală de 5% pusă miliardarilor ar putea genera 1,7 trilioane de dolari pe an, de ajuns ca să scoată din sărăcie două miliarde de oameni, să dea forță de reacție la crizele umanitare, să finanțeze un plan realist pe 10 ani pentru eradicarea foametei, să finanțeze sistemele de sănătate și protecție socială.
Cum se traduce asta acasă, aici, în România? Conform UNICEF, 41,5% dintre copiii din România – adică unu din trei copii – sunt sigur astăzi în risc de sărăcie şi excluziune socială, iar asta înseamnă un procent dublu faţă de media europeană. Potrivit INS, unu din patru români nu are apă curentă. Iar dacă vorbim despre sănătate, avem cel mai mare număr de decese din Uniunea Europeană la boli ce pot fi prevenite și tratate, practic, aproape dublu față de media Uniunii. Poate vă întrebați de ce reiau și pun împreună toate temele acestea dureroase legate de educație, sănătate, igienă, trai decent pe care să ți-l poți permite. Pentru că asta înseamnă cu adevărat sustenabilitate și dezvoltare durabilă. Înseamnă că trebuie să nu lăsăm pe nimeni în urmă, că bogăția ar trebui să fie împărțită mai echilibrat, că banii rezultați dintr-o taxare corectă ar trebui folosiți conform unor politici publice corecte. Dar să nu uităm un lucru: sustenabilitatea de care am vorbit în ultimele rânduri nu este ceva nou, o invenție corporatistă, sustenabilitatea înseamnă bun-simț, smerenie și cumpătare. Sustenabilitatea înseamnă respect.
Alessandra Stoicescu
