Dur, durabil, durabilitate… reprezintă o familie lexicală cu un spectru foarte larg de înțelesuri, de la agresiv la rezistent, solid, trainic sau chiar peren. Dar cum se aplică aceste conținuturi semantice în economie? Este „economia durabilă” o noțiune lipsită de noimă, bună de menționat în conferințe, sau chiar are substanță?
Pentru Comisia Europeană, economia durabilă cu siguranță NU este un moft. Executivul European a adoptat anul trecut un pachet cuprinzător de măsuri cu scopul de a îmbunătăți fluxul de bani pentru finanțarea tranziției către o economie durabilă. Decizia Comisiei permite investitorilor să-și reorienteze fondurile către tehnologii și afaceri mai durabile, iar aceste măsuri vor fi esențiale în atingerea obiectivelor europene în materie de climă și mediu. Strategia statuează că schimbările climatice și degradarea mediului reprezintă provocări mondiale definitorii. Să nu uităm că, în baza Pactului verde european, UE și-a asumat angajamentul ambițios de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Comisia estimează că Europa va avea nevoie de investiții suplimentare de aproape 350 de miliarde de euro anual pe parcursul acestui deceniu numai în sistemele energetice pentru a-și îndeplini obiectivul stabilit pentru 2030 privind reducerea emisiilor, la care se adaugă 130 de miliarde de euro de care va avea nevoie pentru alte obiective de mediu. Cele trei elemente fundamentale ale unui cadru financiar durabil instituite de UE sunt:
1) o „taxonomie” a activităților durabile, adică un sistem de clasificare bazat pe date științifice, care să permită societăților financiare și nefinanciare să utilizeze o definiție comună a durabilității și, astfel, să asigure protecție împotriva dezinformării ecologice;
2) un cadru de informare aplicabil societăților financiare și nefinanciare, prin care investitorilor li se oferă informații pe baza cărora să poată lua decizii de investiții durabile în cunoștință de cauză. Cerințele referitoare la prezentarea de informații includ impactul activităților unei întreprinderi asupra mediului și a societății, precum și riscurile economice și financiare cu care se confruntă o întreprindere din cauza expunerilor sale în materie de durabilitate;
3) instrumente de investiții, inclusiv indici de referință, standarde și etichete prin care sunt aliniate strategiile de investiții ale participanților la piața financiară la obiectivele UE în materie de climă și de mediu, asigurându-se o mai mare transparență pentru participanții la piață.
Finanțare sustenabilă pentru investiții durabile ecologic
În octombrie 2019, Uniunea Europeană a lansat International Platform on Sustainable Finance – IPSF (Platforma Internațională privind Finanțarea Sustenabilă), al cărei obiectiv este mobilizarea capitalului privat spre investiții durabile din punct de vedere ecologic. IPSF este un forum de dialog între factorii de decizie politică responsabili de reglementarea finanțării durabile pentru a ajuta investitorii să identifice și să profite de oportunități de investiții durabile care contribuie cu adevărat la obiectivele climatice și de mediu.
Durabilitatea și tranziția către o economie circulară cu emisii scăzute de dioxid de carbon, care să fie mai eficientă din punctul de vedere al resurselor, sunt aspecte esențiale pentru asigurarea competitivității pe termen lung a economiei UE. „Finanțarea durabilă” se referă la luarea în calcul a considerentelor sociale și de mediu în procesul de investiții. Concret, ne referim la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea, precum și la mediul înconjurător, în sens mai larg, și la riscurile conexe, de exemplu, dezastrele naturale. Considerentele sociale pot să vizeze chestiuni legate de inegalitate, incluziune, relații de muncă, investiții în capitalul uman și în comunități. Considerentele sociale și de mediu sunt adesea interconectate, întrucât schimbările climatice pot agrava sistemele de inegalitate existente.
Potrivit datelor Comisiei Europene, între 2000 și 2016, numărul anual al dezastrelor cauzate de condițiile meteorologice a crescut, la nivel mondial, cu 46%, iar în intervalul 2007-2016, pierderile economice provocate de fenomene meteorologice extreme au crescut, tot la nivel mondial, cu 86% (117 miliarde de euro în 2016). Această tendință este îngrijorătoare, întrucât aproape 50% din expunerea la risc a băncilor din zona euro este direct sau indirect legată de riscurile care decurg din schimbările climatice. Comisia recunoaște că există și alte chestiuni de mediu care pot amenința modelele actuale de afaceri. Atât pierderea biodiversității și prăbușirea ecosistemelor, cât și deficitul de apă au fost identificate printre primele zece riscuri globale în Raportul pe 2018 privind riscurile globale al Forumului Economic Mondial.
Țările cu venituri reduse și medii se confruntă cu o nevoie masivă de investiții pentru a-și finanța dezvoltarea durabilă. Conform raportului „Global Outlook on Financing for Sustainable Development 2021” (Perspectivă mondială asupra finanțării dezvoltării durabile în 2021), deficitul anual de finanțare de 2,1 mii de miliarde de euro din țările în curs de dezvoltare a crescut enorm din cauza pandemiei de COVID-19, ajungând la 3,6 mii de miliarde de euro.
Factorii sociali, cum ar fi condițiile de muncă precare și inegalitățile tot mai mari, pot avea consecințe tangibile pentru instituțiile financiare, putând să prezinte inclusiv riscuri juridice. De exemplu, companiile care nu respectă standardele internaționale de muncă își vor compromite reputația. Iar prejudiciile juridice și cele asupra reputației pot antrena, în cele din urmă, pierderi financiare. În mod similar, creșterea inegalității veniturilor poate frâna creșterea stabilă pe termen lung: cercetările efectuate de FMI au arătat că există o corelație între inegalitatea crescândă și fragilitatea creșterii.
Cifra:
3,6 mii de miliarde de euro este deficitul anual de finanțare în țările în curs de dezvoltare.