Câteva sute de firme vor trebui, începând cu acest an, să explice public modul în care produc sau își livrează produsele și serviciile. Pentru ca informațiile să fie mai facil de căutat de consumatori și mai ușor de citit de computere, companiile vor fi obligate să își pregătească situațiile financiare și raportul administratorilor într-un format unic.
Entitățile de interes public mijlocii și mari, cu mai mult de 500 de salariați, ca și entitățile de interes public care sunt societăți-mamă ale unui grup mare, ce au, de asemenea, peste 500 de salariați, vor trebui, începând cu acest an, să furnizeze informații despre durabilitatea modului în care își produc și livrează produsele și serviciile. Așa prevede legislația referitoare la raportarea privind durabilitatea și primul set de 12 standarde europene de raportare privind durabilitatea (European Sustainability Reporting Standards – ESRS), conform cărora organizațiile vor trebui să-și declare inclusiv angajamentele față de mediu, societate și guvernanță (Environmental, Social and Governance – ESG).
Practic, companiile vor trebui să arate că felul în care funcționează nu dăunează mediului, că, de exemplu, utilizează mai puțină apă sau au emisii mai mici de carbon. Un alt criteriu important este și cel referitor la modul în care gestionează relațiile cu clienții, angajații, furnizorii sau comunitățile în care își desfășoară activitatea – de pildă, cum administrează firmele de tehnologie securitatea datelor –, ca și cel privind politicile de remunerare interne sau auditurile și controalele interne ori cum combat corupția. Un comportament negativ al unei companii ar putea să o depuncteze, îndepărtând investitorii sau consumatorii și scăzându-i valoarea pentru acționari. Am văzut deja întâmplându-se asta în mai multe situații – în scandalul Facebook privind confidențialitatea datelor sau Cambridge Analytica, ce a tăiat 119 miliarde de dolari din valoarea sa de piață.
Din punct de vedere legal, cerințele Directivei privind raportarea durabilităţii de către întreprinderi (CSRD), transpusă în legislaţia din România prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 85/2024, vor schimba semnificativ conținutul rapoartelor anuale ale administratorilor companiilor din România, prin nivelul mare de detaliu și complexitatea informațiilor. Atât directiva, cât și ordinul introduc trei termene pentru realizarea declarațiilor.
Cine trebuie să raporteze și de când
Conform Ordinului Ministrului Finanțelor, primele care trebuie să ofere informații, pentru anul 2024, dar și în 2025, sunt entitățile mari și mijlocii de interes public ce depășesc, la data bilanţului, numărul mediu de 500 de salariaţi în cursul exerciţiului financiar sau entităţile de interes public, societăţi-mamă ale unui grup mare, ce depășesc, la data bilanţului, pe bază consolidată, numărul mediu de 500 de salariaţi în cursul exerciţiului financiar.
În valul doi de raportare – în 2026 pentru 2025 – intră celelalte entități mari și mijlocii care nu sunt entități de interes public și celelalte entități care sunt societăţi-mamă ale unui grup mare, care nu sunt entități de interes public. În valul trei de raportare – în 2027, dar pentru anul anterior – se vor regăsi celelalte entități cotate pe o piață reglementată, ce nu depășesc criteriile de mărime aplicabile pentru raportările privind durabilitatea aferente anilor 2024 și 2025. Ultimele care vor raporta pentru anul 2028 (cu raportare în 2029) vor fi filialele sau sucursalele cu sediul în România ale căror societăți-mamă finale sunt reglementate de dreptul unei țări terțe, sub condiția anumitor criterii de mărime.
În anumite condiții, entitățile incluse în raportarea privind durabilitatea consolidată la nivel de grup în Uniunea Europeană sau într-o țară terță sunt scutite de la întocmirea separată a raportării privind durabilitatea în România.
Conform reglementărilor, entităţile mijlocii şi mari sunt acelea care, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: au un total al activelor de aproximativ 3,9 milioane de euro, au o cifră de afaceri netă de aproximativ 7,9 milioane de euro și un număr mediu de 50 de angajați.
Grupurile mari sunt considerate acele grupuri constituite din societăţile-mamă şi filialele care urmează să fie incluse în consolidare şi care, pe bază consolidată, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii la data bilanţului societăţii-mamă: un total al activelor de aproximativ 23,6 milioane de euro, o cifră de afaceri netă de peste 47,3 milioane de euro și un număr mediu de 250 de salariați.
Cât de complete vor fi raportările
Noile standarde includ 10 standarde tematice și două standarde generale. Vor urma standarde sectoriale specifice, standarde separate pentru IMM-uri și standarde de raportare ale societăților-mamă din afara UE. Principalele domenii de raportare ale acestora vizează guvernanța, strategia, gestionarea impactului, riscurilor și oportunităților (IRO), precum și indicatori, și obiective, și utilizează date de pe întregul lanț valoric.
Practic, companiile vor trebui să raporteze inclusiv informații despre cum anticipează că vor evolua în viitor și impactul pe care strategiile lor de creștere îl vor avea asupra mediului, situațiilor financiare sau chiar asupra propriilor organizații. Cu alte cuvinte, toate informațiile care urmează să fie raportate vor face obiectul unei evaluări a dublei materialități – materialitatea de impact, adică impactul companiei asupra societății și mediului și materialitatea financiară –, a modului în care aspecte privind sustenabilitatea afectează însăși entitatea raportoare. În cazul în care sunt considerate materiale, în sensul explicat, vor trebui oferite informații nu numai privind entitatea raportoare, ci și privind lanțul valoric al societății în discuție. Or, pentru a putea face asta, companiile vor trebui să își organizeze anumite procese prin care să poată colecta toate datele relevante din interiorul și din afara controlului financiar al companiei. De asemenea, vor trebui să realizeze evaluări în cadrul lanțului valoric și să analizeze implicarea părților interesate.
Cui folosește
Nivelul de detaliu și complexitatea aduse de raportarea privind durabilitatea sunt foarte mari, iar companiile s-ar putea confrunta cu o provocare importantă în acest an. Cum standardele ESRS depășesc majoritatea celorlalte cadre de raportare a durabilității, identificarea diferențelor conceptuale și specifice și evaluarea modului de abordare a acestora devin foarte importante pentru companii. Dar în ecuație intervin mai multe necunoscute. Prima ar putea fi impactul inflației în creștere la nivel european, ce va juca unul dintre rolurile principale.
Studii recente realizate de Ipsos arată că 58% dintre europeni consideră că impactul asupra climei este important atunci când cumpără alimente și băuturi sau că o treime dintre europeni fac alegeri durabile în obiceiurile lor de cumpărare. Dar este destul de probabil că prețul va fi cel care va determina succesul campaniei „verzi” europene. În plus, nu este suficient ca organizațiile să raporteze eforturile pe care le fac pentru a fi durabile, este nevoie ca întreaga industrie să demonstreze că poate să funcționeze pe modul „verde” și că poate oferi suficient de multe locuri de muncă la fel de „verzi”.
Deși intențiile de transparentizare a producției sau distribuției sunt bune și ar pune o presiune asupra companiilor să producă respectându-și consumatorii, rămâne de văzut cum va funcționa Directiva privind durabilitatea și care îi vor fi efectele. Turnarea primului episod a început.
58% dintre europeni consideră că impactul asupra climei este important atunci când cumpără alimente și băuturi, potrivit unui studiu Ipsos.
„Raportul privind durabilitatea trebuie publicat însoțit de o opinie de asigurare emisă de una sau mai multe persoane sau firme autorizate.”
OMF nr. 85/2024