Începând cu 1 ianuarie 2025, producătorii și importatorii de textile vor deveni responsabili pentru costurile de gestionare a deșeurilor textile, în cadrul unui mecanism de responsabilitate extinsă, similar celui existent pentru PET, sticlă și aluminiu. De ce este nevoie de o asemenea măsură și ce efecte va avea?
„Responsabilizarea producătorilor pentru deșeurile generate de produsele lor este esențială pentru decuplarea generării de deșeuri textile de creșterea sectorului”, explică într-o comunicare chiar Comisia Europeană (CE) motivul pentru care a văzut necesară introducerea mecanismului. Din câte lasă să se înțeleagă organismul european, răspunderea extinsă s-a dovedit a fi eficace „în ceea ce privește îmbunătățirea colectării separate a deșeurilor și gestionarea ulterioară a acestora în conformitate cu ierarhia deșeurilor”. Mai mult, CE s-a gândit inclusiv la stimularea designului unor produse care ar trebui „să promoveze circularitatea pe parcursul întregului ciclu de viață al materialelor și să țină seama de sfârșitul ciclului de viață al produselor”.
În justificarea noilor prevederi, Europa arată cu degetul impactul creșterii producției de textile asupra climei, consumului de apă și de energie și asupra mediului. „Producția mondială de textile aproape s-a dublat între 2000 și 2015 și se preconizează că, până în 2030, consumul de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte va crește cu 63%, și anume de la 62 de milioane de tone, în prezent, la 102 milioane de tone, în 2030”, potrivit Comisiei.
Ce spun cifrele
În prezent, în Uniunea Europeană, cifrele arată că textilele, dintre care majoritatea sunt importate, produc, în medie, al patrulea impact negativ, ca mărime, asupra mediului și schimbărilor climatice și al treilea impact negativ, ca mărime, asupra utilizării apei și a terenurilor din perspectiva ciclului de viață la nivel mondial.
Ca să putem înțelege, fiecare dintre noi aruncă în fiecare an aproape 11 kilograme de textile, ceea ce ar însemna 5,8 milioane de tone în întreaga Uniune. În fiecare secundă, undeva în lume, o cantitate de textile reprezentând echivalentul încărcăturii unui camion ajunge în depozitele de deșeuri sau incinerată.
Și cum articolele de îmbrăcăminte reprezintă cea mai mare parte a consumului de textile din UE (81%), tendința de a utiliza articolele de îmbrăcăminte pentru perioade din ce în ce mai scurte și de a le arunca ulterior contribuie în cea mai mare măsură la modelele nesustenabile de supraproducție și supraconsum. Astfel de tendințe au devenit cunoscute sub numele de modă de consum, stimulând consumatorii să continue să cumpere articole de îmbrăcăminte de calitate inferioară și la prețuri mai mici, produse rapid ca răspuns la cele mai noi tendințe.
Deși, între 1996 și 2018, prețurile articolelor de îmbrăcăminte din UE au scăzut cu peste 30% în raport cu inflația, cheltuielile medii ale gospodăriilor în ceea ce privește aceste produse au crescut, ceea ce arată că, de fapt, modelul nesustenabil de business nu le-a permis europenilor să beneficieze pe deplin de oportunitățile de reducere a costurilor. În plus, cererea tot mai mare de textile alimentează utilizarea ineficientă a resurselor neregenerabile, inclusiv producția de fibre sintetice din combustibili fosili.
Textilele și articolele de încălțăminte sintetice generează microplastice în toate etapele ciclului lor de viață, ceea ce contribuie și mai mult la impactul acestui sector asupra mediului.
Un text pretext
„Lanțul valoric global complex și divers al textilelor se confruntă, de asemenea, cu provocări sociale, parțial cauzate de presiuni de reducere la minimum a costurilor de producție pentru a răspunde cererii de produse la prețuri accesibile din partea consumatorilor. Folosirea muncitorilor copii în industria articolelor de îmbrăcăminte constituie o sursă gravă de îngrijorare. Întrucât femeile reprezintă majoritatea forței de muncă slab remunerate și necalificate din sectorul textilelor, îmbunătățirea sustenabilității lanțului de aprovizionare are, de asemenea, o dimensiune importantă din perspectiva egalității de gen. Prin atenția sporită acordată sustenabilității sociale și durabilității mediului, UE urmărește să consolideze lanțurile valorice globale, contribuind astfel la obiectivele de dezvoltare durabilă la nivel mondial”, mai comunică executivul comunitar.
Pe de altă parte însă, în UE, sectorul textilelor și al articolelor de îmbrăcăminte este semnificativ din punct de vedere economic și poate juca un rol important în economia circulară. Peste160.000 de întreprinderi și 1,5 milioane de angajați fac parte dintr-o industrie care, în 2019, a generat o cifră de afaceri de 162 de miliarde de euro.
Criza a obligat și industria textilă să găsească noi soluții pentru adaptarea la situația actuală, fiind una dintre cele mai afectate industrii, mai ales dacă ne gândim la schimbările în comportamentul consumatorilor, care preferă acum să își facă cumpărăturile online mult mai des decât înainte de pandemie. Dar, odată cu noul trend, au început să apară și probleme logistice pe care, de obicei, nu le ai în vedere – o rată mărită de returnări către brand sau retailer. Aceste retururi, depinzând de cantitatea și prețul inițial al produsului, pot fi sau nu puse în circulație din nou, facilitând astfel un mult mai mare grad de risipă a articolelor care au fost încercate și scoase din ambalajul original.
„Până în 2030, UE își dorește ca produsele textile ce sunt introduse pe piață să aibă o durată lungă de viață și să fie reciclabile, confecționate în mare măsură din fibre reciclate, să nu conțină substanțe periculoase și să fie produse cu respectarea drepturilor sociale și a mediului. Ecosistemul textilelor circulare este prosper, fiind stimulat de capacități suficiente pentru reciclarea inovatoare «fibre-to-fibre», iar incinerarea și depozitarea în depozite de deșeuri a textilelor sunt reduse la minimum”, ne mai informează Comisia despre viziunea pe care o are asupra chestiunii. Cu alte cuvinte, pentru a realiza din ce sunt făcute și cu ce cost, hainele riscă să devină un lux.
Impactul asupra consumatorilor
Asemenea celorlalte mecanisme existente – SGR sau Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră –, și noul mecanism va zgudui rețelele valorice și va aduce creșteri de prețuri.
„Implementarea nu va fi ușoară”, admite Daniel Vlad, Marketing Manager la Tudor. Personal Tailor, „iar costurile se vor resimți inclusiv în prețul de vânzare”, arătând că Tudor Tailor explorează deja investițiile în tehnologie și pregătirea echipelor pentru a se alinia standardelor ecologice și aspectelor care vizează o dezvoltare durabilă.
„De la înțelegerea impactului menționat, pe termen lung, al reciclării, explorăm opțiunile determinante pe baza cărora vom contura, alături de consultanți și experți, investițiile care în timp vor face distincția între companiile relevante din acest domeniu. Ca primă etapă, comunicarea și colaborarea cu producătorii de țesături și partenerii din industrie sunt prioritare pentru a dezvolta un plan concret de soluții sustenabile. Știm că drumul nu va fi simplu, implicațiile depășind sfera complexului, dar suntem convinși că astfel de inițiative vor avea un efect pozitiv și vor demonstra angajamentul companiilor corecte față de mediu”, spune Daniel Vlad, minimizând, elegant, problemele ce pot apărea.
În plus, România nu a avut până acum o legislație clară, care să indice ce se întâmplă cu deșeurile textile, dovadă că, la noi, deșeurile textile erau, în cel mai bun caz, valorificate energetic prin incinerare în fabricile de ciment. Din punct de vedere legal, deșeurile textile sunt vizate de-abia în Ordonanța de Urgență nr. 92/2021, reglementările fiind mai mult orientative.
Art. 13 stabilește ca măsuri pentru prevenirea generării deşeurilor încurajarea reutilizării produselor şi instituirea de scheme care promovează activităţile de reparare şi reutilizare pentru textile. Art. 17 spune că producătorii de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri au obligația să implementeze colectarea separată până la data de 1 ianuarie 2025 pentru textile, iar art. 60 menționează că autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să asigure spaţiile necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu şi dezvoltarea în mod corespunzător a centrelor înfiinţate, pentru a oferi populaţiei posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deşeurile de textile.
Doar că, în România, în lipsa unei preocupări pentru deșeurile textile, există un singur reciclator autorizat de deşeuri textile – Minet SA. Pe site-ul companiei putem afla că a investit într-o tehnologie care îi permite să recicleze o arie foarte mare şi diversificată de deşeuri textile, concentrându-și activitatea pe deşeuri post-industriale (recuperate de la colectori autorizaţi sau generatori, pe care le transformă în fibre reciclate prin destrămare mecanică). Dacă va fi solicitat și dacă i se va plăti prețul.
Înainte de 1989, fabricile de textile, destul de numeroase, aveau la îndemână centre pentru reciclarea deșeurilor rezultate din producția proprie (tocate și folosite ca umplutură pentru saltele, de pildă), doar că, odată cu extinderea folosirii fibrelor sintetice, cum este, de exemplu, poliesterul, foarte puține deșeuri textile mai ajung să fie reciclate. La nivel național mai sunt doar câteva fabrici care aleg să transforme deșeurile de bumbac în lavete și umplutură pentru diverse industrii.
Toate acestea riscă să ne ducă spre noua modă – #ReFashionNow sau, mai bine spus, cu adevărat demodați.
5,8 milioane de tone de textile aruncă în fiecare an cetățenii UE, potrivit Comisiei Europene.
„Până în 2030, UE își dorește ca produsele textile ce sunt introduse pe piață să aibă o durată lungă de viață și să fie reciclabile.”
Comisia Europeană
