Skip to content
DezvoltamRomania.ro
  • Români care dezvoltă România
  • Dezvoltăm România Sustenabil
  • Intact Professional Debates
  • Comunicate
  • Contact

Bricolajul, stil și funcționalitate în cheie sustenabilă

Posted on 17 octombrie 2022 By Redacția
Dezvoltăm România sustenabil, Ediția 2022

Piața de bricolaj (Do-It-Yourself) a crescut semnificativ în ultimii ani, devenind una dintre cele mai extinse la nivel mondial. Magazinele specializate și-au crescut prezența acoperind, practic, orice nevoie a consumatorilor, de la materiale și accesorii diverse până la scule, unelte și chiar consultanță. Lanțurile mari, cum ar fi Brico Dépôt sau Groupe Adeo (cel mai mare retailer de bricolaj european), au o prezență susținută, alături de brandurile locale, venind în întâmpinarea clienților din ce în ce mai deschiși domeniului.

Dacă la nivel european (27% din piața DIY), Franța, Regatul Unit și Germania, cu o piață din ce în ce mai efervescentă pe segmentul do-it-yourself, conduc în topul vânzărilor, nici Statele Unite (61% din valoarea pieței DIY) sau Japonia nu stau rău la acest capitol, pentru a enumera doar câteva dintre piețele vector de creștere în ultimul deceniu. Conform unui studiu Technavio pentru 2020-2025, piața de vânzare cu amănuntul pentru îmbunătățirea locuințelor din Europa va avea o creștere de 26,42 miliarde de dolari până în 2025, cu un plus de aproape 3% pe fiecare an al prognozei. Odată cu debutul pandemiei de coronavirus, toate restricțiile și lockdownurile aplicate la nivel mondial au dus la modificări substanțiale în aria DIY retail (valoarea segmentului la nivel mondial a depășit 700 de miliarde de euro), pentru că, odată cu prezența masivă a oamenilor timp îndelungat acasă, precum și a desfășurării muncii la domiciliu, a intervenit nevoia și dorința de reorganizare a spațiului locativ, care să poată oferi noi funcțiuni și un stil comod, pentru lungile ședințe online.

Mulți consumatori cheltuie mai mulți bani și timp pentru a-și îmbunătăți singuri casa. Un sondaj european recent a relevat că jumătate dintre consumatori au recurs la bricolaj, pur și simplu, pentru că „le-a plăcut”. Aproximativ un sfert dintre cei chestionați au afirmat că bricolajul este mai accesibil decât alternativele.

Francezii, polonezii și britanicii sunt cei mai entuziasmați când vine vorba de bricolaj. În general, în Europa, mai mult de o treime dintre consumatori sunt amatori de a-și exersa priceperea și ideile în dorința de a obține spații locative pe gustul lor. Deși, în general, piața este destul de fragmentată, între jucătorii consacrați și cei nou-veniți, factori ca prețul, calitatea, tehnologia, marca și varietatea determină companiile să recurgă la diverse strategii de marketing pentru a-și crește cota de piață. Practica durabilității și a sustenabilității ofertelor este esențială pentru viitor și este bine implementată deja de concurenții majori. Consolidarea vine din segmentul online, cu o cotă din ce în ce mai agresivă, dar magazinele fizice continuă să fie prezente și conduc încă la cifrele de vânzări.

68% dintre români aleg bricolajul și grădinăritul

Nici piața românească nu stă rău la capitolul DIY. Primii cinci retaileri de bricolaj au 126 de magazine și o cifră de afaceri cumulată de aproape 18 miliarde de lei în 2021, liderul incontestabil fiind Dedeman, cu o prezență cvasitotală la nivel local, unde dispun de aproape jumătate din punctele de vânzare.

Un studiu realizat de Brico Dépôt, pentru 2020, arată că românii au avut în pandemie activităţi extinse de renovare, decorat sau lucru în grădină. Aproximativ 48% au declarat că au avut mai mult timp să facă îmbunătățiri caselor şi grădinilor, orientându-se cu precădere către proiecte simple de amenajare/reamenajare, vizând instalații sanitare, electrice, încălzirea locuințelor și securitate, renovarea băilor și bucătăriilor, reparații generale și, mai ales, zugrăvirea și decorarea pereților, sau peisagistică și amenajări outdoor pentru recreere. Astfel, proiectele preferate ale românilor în aria bricolajului, coroborate și cu criza sanitară, au fost cele privind modalitățile de îmbunătăţire a spaţiului pentru munca de acasă (59%), realizarea unor lucrări DIY pentru locuință sau grădină (48%), 57% dintre respondenți recunoscând că au dobândit noi abilități.

Cum pornim o activitate de bricolaj acasă

Nu de puține ori ni s-a întâmplat, multora dintre noi, să constatăm că locuința are nevoie de îmbunătățiri, de la o banală zugrăveală până la o amenajare mai complexă. Echipele specializate sunt, de multe ori, greu de găsit, costă uneori foarte mult și nici seriozitatea și rapididatea nu sunt bine aspectate în multe cazuri. „Așa că dacă necesitatea remodelării unui spațiu devine stringentă și nu aveți bugete foarte mari și nervi de oțel, veți constata că nu depindeți decât de voință, puțin curaj, surse de inspirație, ceva pricepere și îndemânare (se câștigă exersând), un buget adecvat, timp liber și, eventual, bună dispoziție. Un proiect de design necesită un minimum de documentare, care să cuprindă două părți importante, cea de funcționalitate, unde trebuie avute în vedere spațiul și câteva noțiuni de ergonomie aplicată, și cea de stil, unde gusturile și sursele de inspirație pot aduce reușita unui stil care să vă satisfacă. În plus, pentru absolut tot ceea ce vă puteți dori, există o mulțime de soluții, materiale, modalități de a le pune în operă cu succes și unelte potrivite pentru a vă ușura considerabil munca”, spune designerul Marian Cilibeanu. Tot ce trebuie să faceți este să vizitați magazinele de profil sau, și mai simplu, să accesați site-urile lor, recomandă designerul. Totul e doar la un clic distanță și plăcerea bricolajului poate începe!

Că vine vorba de zugrăvit, mici amenajări, mobilier indoor sau outdoor, decorații, lucrări mai simple, care să nu necesite cunoștințe detaliate și specifice sau intervenții structurale importante asupra spațiului, toate se pot realiza pe baza criteriilor enumerate anterior, având grijă să respectați câteva etape esențiale. Gândiți-vă că activitatea de bricolaj poate fi sustenabilă. Să luăm, de exemplu, cazul mobilierului. Dincolo de asamblarea unor piese cumpărate, mai există și o altă cale de a înfrumuseța și utila un spațiu adecvat, cu stil. „Recondiționarea, remodelarea și reintegrarea unor obiecte vechi de mobilier în amenajările moderne au devenit un must în vederea obținerii unor rezultate cu grad mare de personalitate, care să scoată în evidență un decor durabil, de care vă veți plictisi mult mai greu în timp, pentru că, se știe, piesele clasice au un parfum atemporal, iar designul avangardist permite combinarea eclectică prin excelență”, este de părere Marian Cilibeanu. Un astfel de obiect poate deveni un centru de interes al unei încăperi, pe care cu siguranță toți cei care vă trec pragul casei îl vor admira. La fel funcționează și decorațiunile self-made, cu condiția să nu devină omniprezente și să vă transforme casa într-o veritabilă expoziție gen artizanat…

Bricolajul este o modalitate de petrecere a timpului liber care îmbină perfect utilul cu plăcutul, pune mintea și îndemânarea la contribuție, iar sursele de inspirație și consultanță abundă pe internet sau în revistele specializate. Tot ceea ce este realizat prin aport propriu va fi mai sustenabil prin durabilitate pentru că va înmagazina o cantitate de creație, efort și satisfacție suplimentară, făcând ca obiectul sau lucrarea respectivă să capete plusvaloare sentimentală și, astfel, să reziste în timp. 

Cifra:

17,8 miliarde de lei este cifra de afaceri cumulată a primilor cinci retaileri de bricolaj, în 2021.

Etichete: dezvoltam romania sustenabil

Navigare în articole

❮ Previous Post: Standardul nZEB, casa cu consum de energie aproape zero
Next Post: Dacă pereții ar vorbi despre casele noastre ❯

You may also like

Dezvoltăm România sustenabil
Sănătate în vecinătate 
20 iunie 2024
Dezvoltăm România sustenabil
Investiții în infrastructură verde
25 iunie 2025
Dezvoltăm România sustenabil
Banca pentru alimente, parteneriat împotriva risipei alimentare
21 octombrie 2022
Dezvoltăm România sustenabil
Un viitor mai bun, construit cu responsabilitate
17 octombrie 2022
  • Politică de confidențialitate
  • Termeni și condiții
  • Contact

Copyright © 2026 DezvoltamRomania.ro.

Theme ReDesigned by Alexandru C Vernescu @ CIDO.LD

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat.
Setări cookieAccepta tot
Gestionați consimțământul

Privire de ansamblu asupra confidențialității

Site-ul dezvoltamromania.ro folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe acesta. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
CookieDuratăDescriere
cookielawinfo-checkbox-analytics11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional11 monthsThe cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy11 monthsThe cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytics
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Others
Other uncategorized cookies are those that are being analyzed and have not been classified into a category as yet.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ