Skip to content
DezvoltamRomania.ro
  • Români care dezvoltă România
  • Dezvoltăm România Sustenabil
  • Intact Professional Debates
  • Comunicate
  • Contact

Răsfăț pentru gusturile fine

Posted on 29 noiembrie 2023 By Redacția
Ediția 2023, Români care dezvoltă România

Niciun criteriu tehnic nu e mai presus de explozia de arome cu care o felie de brânză bine maturată își răsfață consumatorii. Așa sună una dintre cele mai importante legi ale brânzeturilor maturate. Este unul dintre lucrurile pe care le-au învățat administratorii celei mai moderne fabrici de brânzeturi maturate, din România, aflată în județul Covasna.

Arcuş, la trei kilometri de Sfântu Gheorghe, este unul dintre satele în care fostele CAP-uri nu au ajuns ruine. Familia Retyi a cumpărat fosta cooperativă în anii 90 și a înființat o fermă cu vaci Holstein. Marca Arkase s-a născut după o investiție de patru milioane de euro și un efort consistent de documentare, alături de maeştri ai maturării brânzeturilor.

Retyi Bea, Director de vânzări, Arkase: “Brânza respiră, trăiește până în momentul în care se consumă Nu e un produs pe care să-l pui între două felii de pâine. Este un produs care se mănâncă lângă un pahar de vin de calitate. Noi, de obicei, facem niște gustări cu miere și cafea.”

Zilnic, la fermă se mulg automat între 170 și 200 de vaci din cele 300. Rezultă peste cinci mii de litri de lapte, la două zile. Laptele este testat la intrarea în fabrică pentru determinarea nivelului de grăsime, iar apoi pasteurizat la 70 de grade. E pus la închegat şi modelat în roţi cu diametrul de 60 de centimetri, în presă. Roțile stau 24 de ore la saramură și ajung în camera de maturare, construită în subsolul fabricii. Acolo se ocupă de ele Robert, un robot de maturare în valoare de 600 de mii de euro.

Retyi Bea, Director de vânzări, Arkase: “Este un robot care îngrijește brânza. Este unic în țară. Fiecare calup este tratat la fel, astfel crusta devine uniformă. Noi practic nu punem mâna pe brânză doar în momentul în care o ambalăm.”

Opt săptămâni în camera de maturare, la 12 – 15 grade Celsius și o umiditate de 90 la sută. E doar o parte din secretul unei brânze corect maturate și plină de savoare.

Retyi Bea, Director de vânzări, Arkase: “Noi pe uşa fabricii lăsăm să iasă doar produse de categoria A, de care am degustat, suntem convinși că e în regulă, toate analizele au ieșit bine.”

Brânzeturile maturate produse la Covasna se găsesc în toate magazinele Carrefour, în spațiile special amenajate. Zone cu bucate dichisite, făcute în România, cu materie primă de aici. Sunt pașii către un consumator informat, care să afle ce gusturi și ce consistenţe să caute.

Narcis Horhoianu, CMO, Carrefour România: “Am dezvoltat o platformă amplă de parteneriat. Îi invităm pe români să se oprească la vitrinele dedicate, din magazinele noastre, pentru a descoperi brânzeturi spectaculoase românești. Merită!”

  • Fabrica de la Arcuș a fost deschisă în mai 2022,  cu o investiția totală de patru milioane de euro.
  • Robotul de maturare a costat 600 de mii de euro.
  • Programul “Poftim Brânza Românească” îşi propune să pună pe harta lumii specialitățile de brânză românească. 
Etichete: romani care dezvolta romania

Navigare în articole

❮ Previous Post: România construită cărămidă cu cărămidă
Next Post: Deşeurile, o resursă a viitorului ❯

You may also like

Editia 2025
Viitorul alimentar, prin companii de familie
18 decembrie 2025
Ediția 2024
Banca ce priveşte spre viitor
23 decembrie 2024
Ediția 2024
Mașina, plăcere și stil de viață | Români care dezvoltă Romania 2024
16 ianuarie 2025
Ediția 2024
TripluRO(3RO) – Modul în care mănânci românesc şi sănătos
30 decembrie 2024
  • Politică de confidențialitate
  • Termeni și condiții
  • Contact

Copyright © 2026 DezvoltamRomania.ro.

Theme ReDesigned by Alexandru C Vernescu @ CIDO.LD

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat.
Setări cookieAccepta tot
Gestionați consimțământul

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
CookieDuratăDescriere
cookielawinfo-checkbox-analytics11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional11 monthsThe cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy11 monthsThe cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytics
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Others
Other uncategorized cookies are those that are being analyzed and have not been classified into a category as yet.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ