Skip to content
DezvoltamRomania.ro
  • Români care dezvoltă România
  • Dezvoltăm România Sustenabil
  • Intact Professional Debates
  • Comunicate
  • Contact

Şansă la viaţă

Posted on 23 ianuarie 2026 By Redacția
Editia 2025, Români care dezvoltă România

România înregistrează cea mai ridicată rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană – 5,6 la mie, față de media de 3,3. Anual pierdem aproximativ 1.000 de copii cu vârsta sub un an, iar peste 15.000 se nasc prematur, mulți cu doar 500 de grame. Numărul deceselor creşte din cauza lipsei echipamentelor, a specialiştilor şi a monitorizării post natale. Însă lucrurile se schimbă, pentru că există companii care ştiu  şi vor să îşi folosească instrumentele pentru a susţine zone sensibile ale sistemului public.

Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard România și Croația: „Ne dăm seama că statul nu are cum să rezolve toate problemele. Eu sunt convins că știu de problema asta, că au o listă și nu pot să le facă pe toate. Și în esență, avem de ales fie între a milita și a cere prioritizarea rezolvării unor probleme, fie a ne sufleca mânecile și a face ceva.”

Programul național „Susținem cele mai grele începuturi”, lansat de Mastercard în parteneriat cu Banca Transilvania și Salvați Copiii România, investește 1,5 milioane de euro timp de trei ani pentru a schimba această realitate. 

Oana Ilaș, Deputy CEO, Head of Retail Banking, Banca Transilvania: „Aceasta este o investiţie şi un angajament al băncii pe termen mediu şi lung. Nu este ceva ce se va putea întâmpla peste noapte. Ţinta este exact de a reduce disparităţile între diverse zone din ţară astfel încât copiii să aibă şanse bune indiferent de unde locuiesc. Ca și bancher, sunt obișnuită să lucrez cu banii, cu strategii și cu planuri pe termen lung. Ca și părinte, mai ales de un copil prematur, pot să înțeleg cât de mult contează fiecare oră, fiecare minut, fiecare acces la un echipament adecvat, fiecare acces la un medic de înalt profesionalism.”  

Inițiativa acționează pe trei piloni esențiali în cinci maternități din Cluj, Iași, Târgu Mureș, Timișoara și București: primul se referă la dotarea maternităților cu incubatoare, ventilatoare neonatale și monitoare care recreează uterul matern și susțin plămânii imaturi.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv, Organizația Salvați Copiii România: „Echipamentele acestea nu sunt un lux, nu sunt un moft, sunt o necesitate vitală. Fără ele, organismul copilașului nu se poate dezvolta.”

Ceilalţi doi piloni se referă la pregătirea medicilor şi la monitorizarea copiilor după externare, inclusiv printr-o aplicaţie digitală ce conectează specialiștii cu medicii de familie și părinții, pentru detectarea timpurie a dizabilităților neurologice sau respiratorii. Odată cu acest proiect se construieşte un nou standard de îngrijire în cazul nou născuţilor din ţara noastră. Şi arată cum românii din mediul privat, din sistemul medical și din societatea civilă pot lucra împreună pentru a reconstrui nu doar infrastructura de sănătate, ci și încrederea și speranța. 

  • România înregistrează cea mai ridicată rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană.
  • Programul național „Susținem cele mai grele începuturi”, un program pe 3 ani şi o investiţie de  1,5 milioane de euro.
  • Copiii vor avea acces egal la servicii medicale, indiferent de regiunea în care se nasc.
  • Când solidaritatea întâlnește tehnologia, cele mai fragile începuturi devin povești de succes.

 

Navigare în articole

❮ Previous Post: Proiecte construite cu suflet
Next Post: Produse româneşti pentru întreaga familie ❯

You may also like

Editia 2025
Rafinăria specială a României
17 decembrie 2025
Români care dezvoltă România
Vița de vie înseamnă viață | Români care dezvoltă România
6 ianuarie 2023
Ediția 2021
Banca Transilvania, bancă de succes, brand românesc
29 august 2022
Evenimente
Până la așteptata reevaluare a lui ”1%”… dialog despre 99% transpirație în afaceri. La Forumul Dezvoltăm România.
28 noiembrie 2023
  • Politică de confidențialitate
  • Termeni și condiții
  • Contact

Copyright © 2026 DezvoltamRomania.ro.

Theme ReDesigned by Alexandru C Vernescu @ CIDO.LD

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și vizitele repetate. Făcând clic pe „Accept toate”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile. Cu toate acestea, puteți accesa „Setări cookie” pentru a oferi un consimțământ controlat.
Setări cookieAccepta tot
Gestionați consimțământul

Privire de ansamblu asupra confidențialității

Site-ul dezvoltamromania.ro folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe acesta. Dintre acestea, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri vă poate afecta experiența de navigare.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
CookieDuratăDescriere
cookielawinfo-checkbox-analytics11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional11 monthsThe cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance11 monthsThis cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy11 monthsThe cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytics
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Others
Other uncategorized cookies are those that are being analyzed and have not been classified into a category as yet.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ